Șef Direcție (fpc), Direcția suport metodologic pentru structurile teritoriale de asistență socială – 1 unitate;
Specialist principal (fpe), Direcția suport metodologic pentru structurile teritoriale de asistență socială – 1 unitate;
Specialist principal (fpe), Direcția financiară și gestionarea mijloacelor Fondului de susținere a populației – 2 unități;
Specialist principal (fpe), Serviciul juridic – 1 unitate.
Lista documentelor necesare pentru participare la concurs:
- formularul de participare (Anexa la Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 201/2009);
- copia buletinului de identitate;
- copiile diplomelor de studii și ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecționare profesională și/sau de specializare;
- copia carnetului de muncă;
- cazierul judiciar;
- *documentele care atestă prestarea voluntariatului – în cazul în care există.
Notă:
- Cazierul judiciar poate fi înlocuit cu declarația pe propria răspundere. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maxim 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.
- Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale, pentru verificarea veridicităţii acestora.
- Candidaţii, care au depus dosarul prin poştă sau e-mail vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare, în caz contrar dosarul de concurs se respinge.
Cerinţe generale faţă de candidaţii la concurs:
- Deține cetățenia Republicii Moldova;
- Cunoaște limba de stat (vorbit, scris);
- Are capacitate deplină de exerciţiu;
- Nu a împlinit vîrsta de 63 de ani;
- Are studiile necesare prevăzute pentru funcţia pentru care aplică;
- În ultimii 5 ani nu a fost destituit dintr-o funcţie publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) al Legii nr. 158/2008 sau nu i-a încetat raportul de serviciu/muncă din motive disciplinare;
- Nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- Nu este privat de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a exercita activitate în serviciul public, ca pedeapsă de bază sau complementară, urmare a sentinţei judecătoreşti definitive prin care s-a dispus această interdicţie.
Abilități: de organizare, elaborare a documentelor, analiză şi sinteză, planificare, comunicare și implementare a cadrului normativ din domeniu.
*Suplimentar, pentru funcția publică de conducere: abilități manageriale, de coordonare a echipei, monitorizare, evaluare şi control.
Atitudini necesare: respect faţă de oameni, profesionalism, responsabilitate, corectitudine, imparţialitate, disciplină, tendinţă de perfecţionare profesională continuă, spirit de echipă.
Cunoştinţe generale necesare:
Cunoaşterea limbii de stat și a unei limbi de circulație internațională la nivelul B1;
Capacități de operare la calculator: Word, Excel, PowerPoint, Internet.
Termenul limită de depunere a documentelor pentru participare la concurs este 11 octombrie 2019, ora 16:00.
Dosarele se vor depune personal la sediul Agenției Naționale Asistență Socială, MD 2009, mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri 1, etajul 5, biroul 507, expediate prin poștă sau prin email la adresa: ada.cintaret@anas.md .
Telefon de contact - 022/82-20-71.
Condițiile speciale ale funcțiilor:
Șef Direcție suport metodologic pentru structurile teritoriale de asistență socială
Scopul general al funcției:Contribuie la realizarea sarcinilor de bază ale Agenției prin asigurarea elaborării cadrului metodologic necesar pentru implementarea unitară a legislației în domeniul asistenței sociale și coordonarea acordării suportului metodologic structurilor teritorale de asistență socială în aplicarea uniformă a acesteia.
Sarcinile de bază ale funcției:
- Planificarea și coordonarea executării funcțiilor de bază ale Direcției în conformitate cu competențele și atribuțiile stabilite;
- Elaborarea cadrului metodologic pentru implementarea unitară a legislației în domeniul asistenței sociale;
- Acordarea suportului metodologic în domeniul asistenței sociale subdiviziunilor descentralizate din subordinea consiliilor raionale/municipale, Adunării Populare a unității teritoriale autonome Găgăuzia, cu competențe în domeniul asistenței sociale;
- Monitorizarea și evaluarea implementării standardelor de prestare a serviciilor de asistență socială;
- Consultarea autorităților publice locale de nivelul întâi și al doilea prestatorii publici și privați de servicii sociale cu privire la domeniul de asistență socială;
- 6. Contribuirea la îmbunătățirea procesului de implementare uniformă a legislației cu privire la asistență socială.
Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul asistenței sociale, dreptului, administrației publice.
Experiența profesională: minim 4 ani experiență profesională în domeniu și experiență managerială anterioară.
Bibliografia:
Constituția Republicii Moldova;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită al funcționarului public;
Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
Hotărârea Guvernului nr. 1263/2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Asistență Socială;
Hotărîrea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;
Legea asistenței sociale nr. 547/2003;
Legea cu privire la ajutorul social nr. 133/2008;
Legea cu privire la serviciile sociale nr. 123/2010;
Legea Fondului de susținere a populației nr. 827/2000;
Legea privind administrația publică locală nr. 436/2006;
Legea nr. 499/1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni;
Hotărîrea Guvernului nr. 159/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material;
Hotărîrea Guvernului nr. 889/2013 pentru aprobarea Regulamentului – cadru cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii;
HotărîreaGuvernului nr. 760/2014 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire laorganizarea și funcționareaServiciului de asistenţă parentală profesionistă și standardelor minime de calitate;
Hotărârea Guvernului nr. 828/2015 cu privire la aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a organului local de specialitate în domeniul asistenței sociale și protecției familiei și a structurii-tip a acestuia;
Hotărârea Guvernului nr. 800/2018 pentru aprobarea pachetului minim de servicii sociale și modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material.
Specialist principal, Direcția suport metodologic pentru structurile teritoriale de asistență socială
Scopul general al funcţiei: Participă la elaborarea cadrului metodologic pentru implementarea unitară a legislației în domeniul asistenței sociale și acordă suportul metodologic autorităților administrației publice locale de nivelul întâi și al doilea în dezvoltarea serviciilor sociale.
Sarcinile de bază ale funcției:
- Consultarea autorităților publice locale de nivelul întâi și al doilea, prestatorii publici și privați de servicii sociale cu privire la domeniul de asistență socială;
- Acordarea suportului metodologic autorităților administrației publice locale în dezvoltarea serviciilor sociale în baza analizei necesităților populației;
- Formularea recomandărilor de îmbunătățire a cadrului normativ în domeniul serviciilor sociale;
- Evaluarea implementării standardelor de prestare a serviciilor de către structurile teritoriale de asistență socială și întocmirea rapoartelor de monitorizarea;
- Colectarea, analizarea și sistematizarea datelor statistice în domeniul serviciilor sociale;
- Examinarea petițiilor, adresărilor, demersurilor, interpelărilor, ce țin de competența Direcție.
Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul asistenței sociale, dreptului, administrației publice.
Experiența profesională: cel puțin 3 ani experiență profesională în domeniul asistenței sociale, preferabil în serviciul public.
Bibliografia:
Constituția Republicii Moldova;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită al funcționarului public;
Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
Hotărârea Guvernului nr. 1263/2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Asistență Socială;
Hotărîrea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public;
Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;
Legea asistenței sociale nr. 547/2003;
Legea cu privire la ajutorul social nr. 133/2008;
Legea cu privire la serviciile sociale nr. 123/2010;
Legea Fondului de susținere a populației nr. 827/2000;
Legea privind administrația publică locală nr. 436/2006;
Legea nr. 499/1999 privind alocațiile sociale de stat pentru unele categorii de cetățeni;
Hotărîrea Guvernului nr. 159/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material;
Hotărîrea Guvernului nr. 889/2013 pentru aprobarea Regulamentului – cadru cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului social de sprijin pentru familiile cu copii;
HotărîreaGuvernului nr. 760/2014 pentru aprobarea Regulamentului-cadru cu privire laorganizarea și funcționareaServiciului de asistenţă parentală profesionistă și standardelor minime de calitate;
Hotărârea Guvernului nr. 828/2015 cu privire la aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și funcționare a organului local de specialitate în domeniul asistenței sociale și protecției familiei și a structurii-tip a acestuia;
Hotărârea Guvernului nr. 800/2018 pentru aprobarea pachetului minim de servicii sociale și modificarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material.
Specialist principal, Direcția financiară și gestionarea mijloacelor Fondului de susținere a populației
Scopul general al funcţiei: Contribuie la realizarea activităților de planificare, analiză și raportare contabilă a Agenției Naționale Asistență Socială și instituțiilor publice din gestiune.
Sarcinile de bază:
- Planificarea indicilor bugetari ai Agenției Naționale Asistență Socială și instituțiilor publice din gestiune;
- Analizarea, executarea și înaintarea propunerilor de redistribuire a alocațiilor bugetare ale Agenției Naționale Asistență Socială și instituțiilor publice din gestiune;
- Participarea la procesul de achiziții publice în corespundere cu funcțiile și sarcinile atribuite în cadrul grupului de lucru pentru achiziții;
- Recepționarea și analiza rapoartelor financiare privind executarea bugetului instituțiilor publice din gestiunea Agenției Naționale Asistență Socială;
- Monitorizarea și raportarea performanței financiare și nefinanciare a Agenției Naționale Asistență Socială și instituțiilor publice din gestiune;
- Elaborarea schemei de încadrare a Agenției Naționale Asistență Socială, colectarea și verificarea schemelor de încadrarea a instituțiilor publice din gestiune.
Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul economic.
Experiența profesională: cel puțin 3 ani experiență profesională în domeniu, preferabil în serviciul public.
Bibliografia:
Constituția Republicii Moldova;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită al funcționarului public;
Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
Hotărîrea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicarea prevederilor Legii nr. 158/2008;
Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;
Hotărârea Guvernului nr. 1263/2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Asistență Socială;
Legea Fondului de susținere a populației nr. 827/2000;
Hotărîrea Guvernului nr. 159/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material;
Legea contabilității nr. 113/2007;
Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017;
Legea privind achiziţiile publice nr. 131/2015;
Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181 din 25.07.2014 ;
Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 218 din 28.12.2018 cu privire la aprobarea formularelor-tip ale schemelor de încadrare pentru personalul angajat în sectorul bugetar.
Standardele naționale de contabilitate aprobate prin ordinul ministrului finanțelor nr.118/2013.
Specialist principal, Direcția finaciară și gestionarea mijloacelor Fondului de susținere a populației
Scopul general al funcţiei: Contribuie la asigurarea evidenței contabile a instituției și calcularea plăților salariale ale angajaților.
Sarcinile de bază:
- Ținerea evidenței contabile și executarea tranzacțiilor financiare ale Agenției Naționale Asistență Socială;
- Calcularea și achitarea salariilor, îndemnizațiilor și altor plăți angajaților instituției;
- Ținerea evidenței decontărilor cu personalul, inclusiv cu titularii de avans ai instituției;
- Ținerea evidenței activelor nefinanciare, numerarului, formularelor de strictă evidență și alte valori și documente bănești;
- Asigurarea evidenței decontărilor cu debitorii și creditorii;
- 6. Întocmirea dărilor de seamă lunare, trimestriale și anuale prevăzute de cadrul normativ în domeniu.
Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul economic.
Experiența profesională: cel puțin 3 ani experiență profesională în domeniu, preferabil în serviciul public.
Bibliografia:
Constituția Republicii Moldova;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită al funcționarului public;
Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
Hotărîrea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicarea prevederilor Legii nr. 158/2008;
Codul administrativ al Republicii Moldova nr. 116/2018;
Hotărârea Guvernului nr. 1263/2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Asistență Socială;
Legea nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Hotărîrea Guvernului nr. 1231/2018 pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar;
Codul muncii Republicii Moldova;
Legea Fondului de susținere a populației nr. 827/2000;
Hotărîrea Guvernului nr. 159/2018 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire și plată a ajutorului material;
Legea contabilității nr. 113/2007;
Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017;
Legea finanţelor publice şi responsabilităţii bugetar-fiscale nr.181/2014.
Specialist principal, Serviciul juridic
Scopul general al funcţiei: Contribuie la asigurarea legalității actelor emise de Agenție și acordarea asistenței juridice subdiviziunilor structurale ale acesteia.
Sarcinile de bază:
- Acordarea asistenței juridice subdiviziunilor structurale ale Agenției în aplicarea uniformă a cadrului normativ în vigoare;
- Reprezentarea intereselor Agenției în instanțele judecătorești și alte organe din domeniu;
- Participarea la efectuarea expertizei juridice a proiectelor de acte administrative și de alt tip (instrucțiuni, ghiduri, regulamente, etc.) emise de instituției și avizarea proiectelor de acte normative parvenite spre examinare;
- Elaborarea și înaintarea propunerilor privind perfecționarea cadrului normativ din domeniul asistenței sociale;
- Ghidarea și controlul procedurilor de achiziții publice ale Agenției;
- Asigurarea respectării drepturilor omului în instituțiile publice din gestiunea Agenției Naționale Asistență Socială;
- 7. Examinarea documentelor adresărilor, demersurilor, interpelărilor și altor documente ce țin de competența funcțională.
Studii: superioare, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul juridic.
Experiența profesională: cel puțin 3 ani experiență profesională în domeniu, preferabil în serviciul public.
Bibliografia:
Constituția Republicii Moldova;
Codul Civil al Republicii Moldova;
Codul de Procedură Civilă;
Codul Contravențional al Republicii Moldova;
Codul administrativ al Republicii Moldova;
Codul muncii al Republicii Moldova;
Hotărârea Guvernului nr. 1263/2016 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale Asistență Socială, a structurii și efectivului-limită ale acesteia;
Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
Hotărîrea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicarea prevederilor Legii nr. 158/2008;
Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită al funcționarului public;
Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal;
Legea privind achiziţiile publice nr. 131/2015;
Legea contenciosului administrativ nr. 793/2000;
Legea cu privire la actele normative nr.100/2017.
